go>tech world Team

Serviciile de stocare cloud – cum funcționeaza și ce avantaje îți aduc

9 October 2018, 08:34
Placeholder

Era digitală aduce după sine o producție rapidă și continuă de informație, a cărei gestiune devine o provocare atât pentru companiile mari, cât și pentru utilizatori din lumea întreagă, în mediul lor privat.

Cantitatea uriașă de date necesară desfășurării activităților de zi cu zi înseamnă o nevoie continuă a creșterii spațiului de stocare, ceea ce se traduce în costuri mari de hardware. Astfel, serviciile cloud au apărut ca o soluție de lungă durată la această problemă.

  • Ce sunt serviciile cloud
  • Cum funcționează serviciile cloud
  • Cloud computing
  • Cele mai cunoscute servicii de stocare cloud
  • De ce să alegi un serviciu cloud

Ce sunt serviciile cloud

Numele de cloud pare ales mai degrabă ca o metaforă, deoarece nu există niciun norișor pe care să-ți poți stoca fișierele. Doar că, în loc să folosești un hard disk propriu, prin folosirea serviciilor cloud vei stoca datele pe alte hard diskuri deținute de companii precum Google, Amazon, IBM sau Oracle.

Companiile care pun la dispoziție servicii cloud oferă utilizatorilor interfețe software cu ajutorul cărora își pot stoca, modifica și șterge datele stocate. Unul dintre motivele pentru care aceste servicii au devenit atât de populare este ușurința cu care pot fi accesate. Practic, nu ai nevoie decât de un browser instalat pe un computer, un smartphone sau o tabletă și o conexiune la internet pentru a putea executa rapid în cloud operațiunile de care ai nevoie.

Cum funcționează serviciile cloud

Dacă îți imaginezi că ar fi nevoie de niște hard diskuri imense pentru a depozita toată canitatea de informație uploadată, nu ești deloc departe de adevăr. Toate datele trimise prin internet către cloud sunt stocate în diverse data centers – clădiri de mărimea unor depozite unde se află serverele și sistemele de stocare deținute de companiile care oferă aceste servicii.

Datele care ajung aici sunt întâi preluate de un master control data server, care trimite mai departe fișierele către diverse servere de stocare. Un master control data server (numit uneori și mastermind) nu va trimite doar fișierele spre depozitare, ci va crea și numeroase copii ale acestora, pe care le trimit pe unități de stocare diferite.

Acest principiu de funcționare a unui serviciu cloud poartă numele de redundanță și este folosit pentru a preveni distrugerea unui fișier în cazul în care unul dintre servere se defectează. De asemenea, redundanța este și motivul pentru care îți poți accesa oricând fișierele; chiar dacă o unitate de stocare poate fi oprită temporar pentru mentenanță, vei accesa de fapt una dintre numeroasele copii (de pe alte servere) ale fișierului pe care l-ai urcat pe cloud.

Pentru a fi protejate de interceptări nedorite, datele urcate și transferate trec printr-un proces de criptare. De asemenea, pentru ca fișierele tale să se afle în deplină siguranță, sunt necesare sisteme de autentificare pe bază de username și parolă.

Cloud computing

Pe lângă stocare, o altă funcție pe care tehnologia cloud o oferă este cea de cloud computing. Aceasta se folosește de infrastructra cloudului pentru a pune la dispoziție utilizatorilor diverse programe, dar și o putere de procesare independentă de computerele de pe care softurile sunt accesate.

Cloud computing poate fi împărțit în trei categorii:

  • SaaS (Software as a Service) – prin care diverse softuri și aplicații sunt accesate de utilizatori direct pe server, fără a fi nevoie de alte instalări prealabile;
  • PaaS (Platform as a Service) – care pune la dispoziție dezvoltatorilor uneltele necesare pentru a crea și testa diverse aplicații;
  • IaaS (Infrastructure as a Service) – prin care utilizatorii achiziționează infrastructură (memorie, capacitate de stocare și putere de procesare) în funcție de nevoile lor, eliminând astfel nevoia de a achiziționa hardware nou.

 

Toate aceste servicii sunt diferite de cloud storage, care se referă doar la stocarea datelor, însă niciun serviciu de storage nu ar putea fi folosit de publicul larg fără o interfață accesibilă – element ce ține de cloud computing. Platformele de e-mail, rețelele de socializare sau aplicațiile băncilor sunt exemple pentru folosirea serviciilor cloud computing.

Un element-cheie pentru buna funcționare a acestor servicii este virtualizarea – proces prin care se creează copii virtuale ale unor elemente hardware (precum servere), astfel încât să poată fi folosite de numeroase computere din lumea întreagă. Astfel este redusă nevoia companiilor ce oferă servicii de cloud de a achiziționa în permanență hardware nou.

Cele mai cunoscute servicii de stocare cloud

Astăzi, utilizatori din lumea întreagă au la dispoziție numeroase servicii pentru stocarea fișierelor. În continuare, le vom prezenta pe cele mai populare.

Dropbox

Dropbox rămâne unul dintre cele mai populare servicii cloud, atât datorită vechimii sale, cât și a interfeței foarte ușor de folosit. Dropbox a fost și primul serviciu care a oferit utilizatorilor posibilitatea de a-și sincroniza foldere și fișiere de pe computer cu cele urcate pe server, astfel încât orice modificare făcută pe PC are loc și pe cloud.

Astăzi, Dropbox oferă 2 GB gratuiți de upload pentru orice utilizator și, pentru 9,99 euro pe lună, spațiu de 1 TB. Seriviciul este disponibil pe sisteme de operare precum Windows, Mac, Linux, Android, iOS, dar și Blackberry sau Kindle Fire.

Google Drive

Serviciul de stocare al gigantului Google a devenit destul de popular în mare parte datorită suitei de aplicații pe care o pune la dispoziție utilizatorilor săi. Însă, pe lângă Gmail, Google Docs, Google Sheets sau Google Maps, cei care aleg Google Drive au la dispoziție 15 GB de stocare gratuită.

Spațiul poate fi mărit la 100 GB (pentru 1,99 dolari pe lună) sau la 1 TB (pentru 9,99 dolari pe lună). Serviciul este însă disponibil doar pentru Windows, Mac, Android și iOS.

Microsoft OneDrive

Deoarece este făcut de Microsoft, OneDrive este un serviciu pe care îl poți folosi imediat ce instalezi un Windows 8 sau 10 pe PC. La fel ca Google Drive, OneDrive oferă spațiu gratuit de 15 GB, care poate fi crescut la 100 GB pentru 1,99 dolari pe lună. Însă, pentru a ajunge la 1 TB, trebuie să plătești 6,99 dolari pe lună, pentru care primești acces și la suita de aplicații Office 365.

Pe lângă Windows, OneDrive este disponibil și pe Mac, Android și iOS.

iCloud

iCloud este un serviciu adresat exclusiv celor care folosesc produse și sisteme de operare de la Apple, fiind disponibil doar pe Mac și iOS. Spațiul pe care îl oferă gratuit este de 5 GB, iar acesta poate fi mărit la 20 GB (pentru 0,99 euro pe lună), 200 GB (pentru 3,99 euro pe lună) sau 500 GB (pentru 19,99 euro pe lună).

Deși tarifele sunt mari, integrarea cu sistemul iOS se poate dovedi extrem de avantajoasă cu cei care utilizează produse Apple.

De ce să alegi un serviciu cloud

Tot mai multe companii și tot mai mulți utilizatori privați observă avantajele folosirii serviciilor de cloud storage și cloud computing. Printre ele se numără:

  • reducerea semnificativă a costurilor de hardware și software;
  • flexibilitatea dată de posibilitatea de a alege funcțiile și limitele de spațiu dorite;
  • mobilitatea – o mare parte din serviciile cloud pot fi accesate de pe orice device mobil;
  • siguranța – datele sunt protejate, iar pentru companiile care au o nevoie sporită de securitate există opțiunea creării unui cloud privat (prin propriile resurse hardware) sau al unui cloud hibrid (stocarea datelor atât pe un cloud public, cât și pe unul privat).

 

Așadar, un serviciu cloud pare o alegere inevitabilă pentru orice companie care dorește să evolueze în zona business-IT.

 

Sursa foto: Shutterstock.com

ARTICLE CATEGORIES:

Read next

Placeholder

Web and Mobile applications development services

go>tech world Team

20 August 2019, 11:55
Placeholder

Internet & Mobile World devine GoTech World, ...

go>tech world Team

8 August 2019, 13:12
Logo Imworld Placeholder

Digitalizarea în mediul de business din România ...

go>tech world Team

21 February 2019, 12:43
Placeholder

Being Competitive in a Software Economy – Webina...

go>tech world Team

12 December 2018, 16:36
Placeholder

Comunicarea prin Internet Protocol și aplicarea e...

go>tech world Team

1 November 2018, 08:16
Placeholder

Prima editie WeContent va avea loc pe 1 noiembrie ...

go>tech world Team

30 October 2018, 13:09